ZANELE DIN VALEA CERBULUI HARDCOVER

63,50 lei

1 în stoc

Daca te-as intreba unde locuiesc zanele, ce ai spune? Crezi ca ele nu exista, ca sunt doar plasmuiri, sau le-ai cauta spre zarile copilariei, aflandu-le pe taramuri indepartate, acolo unde omul nu le poate vedea, dar le poate simti prezenta fermecata?

Intr-o lume in care totul este posibil, scriitorul Nestor Urechia ne face cunostinta, intr-o maniera inedita, cu zanele din Valea Cerbului. Desi construieste un tinut de poveste, autorul il aduce foarte aproape de taramul nostru: incantatoarele fapturi vietuiesc in localitati cunoscute din tara noastra, astfel ca lectura se aseamana cu o plimbare pe trasee montane, familiare, ori cu o vacanta petrecuta la bunici.

Editura

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.