Cu toţii vrem să ne atingem scopurile. Să luăm decizii mai bune, să avem mai multă încredere în noi înşine, să ne controlăm emoţiile negative, să nu cedăm în faţa tentaţiilor mărunte, să avem o bună sănătate fizică şi mintală toate acestea ar fi imposibile în absenţa autocontrolului, fundamentul inteligenței emoționale şi originea oricărei vieți împlinite.Walter Mischel demonstrează că voinţa poate fi educată, dezvăluind abilităţile cognitive şi strategiile prin care autocontrolul poate fi îmbunătăţit. Dacă ne însuşim concluziile sale, care pot fi extrem de utile atât specialiştilor psihologi, profesori, medici, economişti , cât şi nespecialiştilor, vom deveni mai motivaţi, mai perseverenţi, mai stăpâni pe noi înşine. Vom putea fi, în sfârşit, aşa cum ne-am dorit întotdeauna!Descoperirile dezvăluite de studiile bazate pe testul bezelei însumează una dintre cele mai perspicace cercetări din istoria psihologiei. Lectura acestei cărți geniale va pune sub semnul întrebării viziunea dumnevoastră despre natura umană, oricare ar fi ea. Daniel Kahneman, autorul bestsellerului Thinking Fast and SlowO carte extraordinară, uluitoare și captivantă, scrisă de unul dintre cei mai mari psihologi ai timpului nostru. Carol S. Dweck, autoarea bestsellerului Mindset
Editura | |
---|---|
Autor | |
Numar pagini | |
Dimensiuni |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.