SILVAN DESPRE SILVAN.MEMORII RAZLETE

75,00 lei

Manuscrisele lui Silvan trebuie parcurse cu mare atentie, pentru ca la fiecare paragraf pot fi descoperite informatii interesante care, altfel, ar putea fi omise. Notele disparate, scrise pe foi volante, dar cu referire la texte preexistente, trebuiau cautate cu migala, spre a fi plasate la locul cuvenit. Acest volum a fost compus ca un puzzle, din fragmente minuscule, gasite – uneori, din intamplare sau din noroc – intr-o arhiva vasta. Artistul nu a redactat niste amintiri sistematice, conventionale, in conformitate cu genul consacrat, respectand riguros cronologia si firul firesc al vietii sale. El s-a referit mai mult la intalnirile sale iconice, la locurile vizitate, la ambianta satului oltenesc unde s-a nascut si a copilarit, a Ploiestiului, unde si-a efectuat studiile liceale si a Berlinului, unde le-a facut pe cele universitare, apoi la atmosfera cafenelei bucurestene antebelice si la starea de spirit din redactiile cu care a colaborat. A lasat cateva randuri remarcabile despre cei in preajma carora s-a aflat, fragmente ce ar putea constitui nucleul unei istorii neoficiale, subiective, a literaturii si culturii nationale dintr-un interval destul de lung, de circa saptezeci de ani. – Adrian-Silvan Ionescu

Editura

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.