Rubato

,

23,12 lei

1 în stoc

Istoria literaturii române contemporane 19412000Farmecul imediat sesizabil al scrisului lui Răzvan Petrescu constă în contradicţia dintre continua jubilaţie stilistică şi o tristeţe de fond, nevindecabilă. Prozatorul are aerul celor care dau petreceri strălucitoare, încercând să uite de o nenorocire survenită în viaţa lor. Cărţile de proză scurtă îl prezintă ca pe un iluzionist al scrisului, capabil să-i cucerească şi să-i recucerească ori de câte ori vrea pe cititori. Este frapantă repeziciunea cu care se succed întâmplările. Parcă se proiectează secvenţe filmate cu acceleratorul. În plus, ele sunt imprevizibile ca peripeţiile unui personaj picaresc. Cititorului îi vine deopotrivă să plângă şi să râdă, întrucât viteza derulării conferă chiar şi unor tragedii un aspect mecanic ilariant. ALEX ŞTEFĂNESCUComparabil oricând cu Caragiale, Sadoveanu sau Preda prin acuitatea simţului de observaţie şi prin felul în care reuşeşte să reconstituie un univers social şi moral folosind oralitatea, dar, mai ales, polimorfia stilistică a prozei sale ce trece, brusc sau prin fineţuri intertextuale, de la realism la parabolic situându-se undeva între tradiţia est-europeană a farsei absurde gen Hrabal-Harms şi realismul parodic nord-american à la Carver-Allen Woody, fireşte , Răzvan Petrescu este maestrul din umbră al literaturii române scurte. MARIUS CHIVURăzvan Petrescu n. 1956 este eseist, prozator, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982 şi a profesat timp de opt ani. Între 1990 şi 1993, a fost redactor la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la Editura Litera. Din 1996 până în 2003, a lucrat tot ca redactor la Editura Allfa, Grupul Editorial ALL. Din 2004 până în prezent, este redactor la Curtea Veche Publishing. A publicat volumele: Grădina de vară proză scurtă, Editura Cartea Românească, 1989, premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu; Eclipsa proză scurtă, premiul oraşului Târgovişte pentru cea mai bună carte de proză a anului; Într-o după-amiază de vineri proză scurtă, Editura Cartea Românească, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Farsa, Editura Unitext, 1994, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului; Primăvara la bufet, Editura Expansion, 1995, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie Camil Petrescu, ediţia I, şi premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor; Foxtrot XX jurnal şi publicistică, Editura Cartea Românească 2008, premiul pentru proză pe 2008, acordat de Radio România Cultural. A fost inclus în patru antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi literatura română pentru clasa a X-a, publicate de editurile Univers, Paralela 45 şi Rosetti. Volumul Mici schimbări de atitudine, Editura Allfa, 2003, este o selecţie antologie din întreaga operă a scriitorului. A fost tradus în Israel Editura Nymrod, 2007 şi în Spania Editura El Nadir, 2010. Anul acesta, va apărea în Marea Britanie.

Editura

Autor

Numar pagini
Dimensiuni

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.