Ai ajuns la capătul răbdării: copilul tău refuză pentru a zecea oară să facă ce îi spui, te simți neputincios în fața acceselor de furie, pierzi controlul și te copleșesc gândurile negre. Ei bine, poate a venit timpul să privești lucrurile altfel. Copiii nu sunt adulți mici: prichindelul tău de trei ani nu este în stare să se poarte înadins ca un tiran fără scrupule, la fel cum nici bebelușul de câteva luni nu poate elabora strategiile unui manipulator viclean. Poate că el doar încearcă să îți spună ceva și încă nu știe cum. Are nevoie de ajutorul tău.Copiii noștri ne-au fost încredințați ca să îi pregătim, cu iubire, pentru lumea plină de provocări care îi așteaptă. Ca să le facem față împreună, Rebecca Eanes ne recomandă parentingul pozitiv: o metodă alternativă de educare a copiilor bazată pe atașament, respect reciproc, atitudine proactivă, empatie și disciplină pozitivă. Convinsă că problemele vieții nu se rezolvă prin pedepse și că lipsa lor nu este totuna cu lipsa disciplinei, autoarea ne îndeamnă să ne apropiem sufletește de copiii noștri, fără teamă, și ne propune soluții simple cu ajutorul cărora putem ajunge la armonie în viața de familie.Parenting pozitiv este mai mult decât o carte pentru părinți. Este un ghid al legăturilor interumane. Rebecca descrie un parcurs menit să clădească familii fericite, unite prin legături profunde. Amy McCready, autoarea cărții The Me, Me, Me EpidemicNoua carte scrisă de Rebecca Eanes scoate în evidență faptul că parentingul înseamnă mult mai mult decât a-i face pe copii să respecte niște reguli. Este vorba despre vieți și relații reale, despre oameni adevărați; despre povești cu mame, tați și copii din lumea noastră de zi cu zi și despre cum le putem transforma în niște povești cu totul și cu totul minunate. Andy SmithsonSprijinindu-și argumentația pe cercetări din domeniul neuroștiințelor și al dezvoltării umane, Eanes ne arată cum trebuie să crească părinții odată cu copiii lor și cum această călătorie în tandem îi ajută pe cei mici să își atingă potențialul maxim. Marylin Price- Mitchel, autoarea volumului Tomorrows Change Makers
Editura | |
---|---|
Autor | |
Numar pagini | |
Dimensiuni |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.