MOMENTE (I.L. Caragiale) [CARTEA ROMANEASCA 100]

44,00 lei

Volumul de Momente apare după cel de Teatru, fiind al doilea dintr-o proiectată serie de patru. Acesta cuprinde, în primul rând, momentele și schițele lui Caragiale de până la plecarea din țară, selectate din perspectivă dramatică. – Dan Gulea

Prima impresie pe care o comunică lectura schițelor lui Caragiale este aceea a unui univers de infinită varietate, guvernat însă de o lege unică. Pentru că fiecare bucată în parte are farmecul unei miniaturi finisate desăvârșit, iar toate împreună capătă valoarea ansamblului pitoresc și coerent, în care detaliile nu se dizolvă, ci se încarcă de noi sensuri, prin efectul relevator al perspectivelor conjugate. Diversitatea peisajului uman îngăduie și chiar impune scrutarea lui din mai multe unghiuri, pentru a determina principalele incidențe ale lumii care concură la definirea imaginilor alcătuitoare. – Ștefan Cazimir

Ion Luca Caragiale (1852–1912) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, profesor, comentator politic, ziarist, dar și sufleur, revizor școlar, corector, registrator, copist sau patron de berărie. Este considerat cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor și unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru, nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii și poezii. Caragiale este considerat atât întemeietorul teatrului comic din România, cât și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Majoritatea scrierilor sale exemplifică elocvent realismul critic românesc.

Editura

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.