MIZERABILII DOUA VOLUME

136,50 lei

2 în stoc

Cu o vastă întindere temporală și spațială, romanul Mizerabilii ne oferă o adevărată cartografiere a societății franceze de la începutul secolului al XIX-lea, pe scena căreia evoluează numeroase personaje complexe, cu trăsături puternice, care ilustrează credințele și idealurile autorului însuși – posibilitatea de mântuire a naturii umane, dragostea ideală, justiția socială, demnitatea umană.

Având cinci părți, romanul prezintă parcursul personajului principal, Jean Valjean, și a câtorva personaje din jurul acestuia: Fantine, Cosette, Marius, Javert, soții Thénardier și copiii lor (Éponine, Azelma, Gavroche), de-a lungul a aproximativ trei decenii. Trimis pentru cinci ani la ocnă pentru că a furat o pâine, Jean Valjean rămâne de fapt închis nouăsprezece ani, din cauza încercărilor constante de a evada; odată eliberat, va fi urmărit pentru tot restul vieții de Javert, inspectorul de poliție. Profund mișcat de bunătatea monseniorului Bienvenu, care îl iartă pe Jean Valjean pentru încercarea de a-i fura din casă și care îl scapă din mâinile poliției, fostul condamnat are să își ducă mai departe viața ghidat de un singur gând: să facă bine celorlați. Ajunge primar al orașului Montreuil‑sur‑Mer, care prosperă nebănuit sub îndrumarea sa, iar mai târziu, își dedică tot timpul și resursele îngrijirii micuței orfane Cosette, copila părăsită a lui Fantine.

Filonul romantic al monumentalei opere a lui Victor Hugo se împletește cu pasaje descriptive ale Bătăliei de la Waterloo din 1815 și ale Insurecției republicane din 1832, dar și cu o riguroasă analiză a arhitecturii Parisului și a canalelor acestuia, precum și cu o serie de însemnări ample despre natura umană, societate, istorie, arhitectură, literatură.

Musicalul Mizerabilii, care a avut debutul pe scena londoneză în 1985 și care se joacă și astăzi, a fost răsplătit cu peste 100 de premii internaționale și a fost văzut de zeci de milioane de spectatori, rămânând cel mai longeviv spectacol de musical de pe West End.

Editura

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.