MAI MULT TIMP PENTRU SUFLET

45,00 lei

O carte care te ajută să te deschizi către lumea ta spirituală interioară și să trăiești cu mai multă însuflețire

„Când vorbim despre suflet, vorbim despre vitalitate”, spune Verena Kast. Dar tot mai des avem senzația că suntem înghețați într-o viață de zi cu zi fără vitalitate, cerințele lumii exterioare împingându-ne doar să funcționăm. Atunci este important să ne întoarcem mai mult către lumea spirituală interioară, pentru a ne găsi pacea și echilibrul mental. Și asta necesită timp.

Renumita analistă și psihoterapeută jungiană susține că trebuie să dedicăm mai mult timp pentru suflet. Apoi, vitalitatea poate apărea din interior, de exemplu prin imaginație ¬- care ne însuflețește amintirile, planurile de viitor și dorințele-, prin preocuparea pentru visele de noapte sau prin perceperea și exprimarea emoțiilor noastre.

Verena Kast a studiat psihologia, filosofia şi literatura, este doctor în psihologie analitică, profesor de psihologie la Universitatea din Zürich, lector şi analist formator la Institutul „C.G. Jung”, psihoterapeut cu practică privată. La Editura Trei, de aceeaşi autoare, au mai apărut: Umbra din noi. Forţa vitală subsersivă, Fiicele tatălui, fiii mamei, Dinamica simbolurilor și Depășirea de sine.

Editura

Autor

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.