„Volumul Jazz pentru iguane, cu titlul său capoteian, este una dintre cele mai originale cărți de poezie ale anului și, în mod evident, o bornă în paradigma literară românească.” Marius Chivu„Răzvan Andrei oferă o poezie maximalistă, în care senzorialitatea electrică, eclectică și multiplă, pusă sub semnul lui Walt Whitman, explodează controlat într-un desen conceptual auster de tip ikebana.” Mihai Iovănel„Despre copilul secolelor trecute, mutilat de frică și vină, de rușinea familiei, obligat să fie ceea ce nu e, incriminat, hăituit, interzis, alungat, despre copilul acestui secol și al celor care vor veni scrie cu tandrețe, revoltă și curaj Răzvan Andrei. Nu știu dacă voi prinde includerea poemului Elegie pentru copilul homo în manuale, însă pot spune că e timpul ca literatura, dominată secole la rând de privirea și acțiunea heterosexuale, să primească și să celebreze și alt fel de experiențe, voci, stiluri și identități. Acesta va fi, cu siguranță, poemul care va ghida generațiile viitoare!” Medeea IancuRăzvan Andrei este un milenial născut la Galați, descriinduse drept pictor & poet, profet minoritar și gurmand slim-fit. După ce a absolvit liceul teologic, a urmat cursuri de Filozofie și Istoria și Teoria Artei, la București. A lucrat în presa locală și centrală, fiind redactor și editor în redacțiile unor televiziuni. În prezent, este redactor de carte.De-a lungul timpului, a colaborat cu România literară, Idei în dialog, Adevărul literar și artistic, Luceafărul și Verso.Prima ediție a cărții Jazz pentru iguane a apărut în anul 2018, la Editura Brumar.
Editura | |
---|---|
Autor | |
Numar pagini | |
Dimensiuni |
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.
Related products
- -20%
Reviews
There are no reviews yet.