Stoc epuizat. <a href="/contact">Ne poti contacta</a> si incercam sa aducem produsul special pentru tine.

Ghid homeopatic pentru familie

47,20 lei

Homeopatia, a cărei eficacitate este recunoscută de cei care o utilizează, pacienţi sau medici, este lipsită de efecte secundare. Pentru a vă permite s-o cunoaşteţi şi s-o utilizaţi cât mai bine, această lucrare, care a fost actualizată în întregime, vă propune: • să consultaţi după dorinţă lista completă, în ordine alfabetică, a diferitelor maladii şi a principalelor medicamente care pot avea legătură cu viaţa de familie; • să descoperiţi principalele teorii ale homeopatiei şi maladiile pe care le vindecă sau le uşurează; • să pregătiţi o consultaţie, să începeţi un dialog confidenţial cu medicul şi să-i înţelegeţi reţeta; • să recurgeţi la automedicaţie pentru problemele mici ale vieţii de zi cu zi – somn, guturai, durere de cap etc. -, precum şi pentru toate patologiile caracterizate ca „rău al secolului”, cum ar fi stresul, durerea de spate, oboseala, depresia şi altele; să stabiliţi, cu ajutorul unui test aprofundat, profilul homeopatic propriu sau pe cel al membrilor familiei. Lucrarea de faţă se supune preceptelor eticii contemporane, conform căreia pacientul este responsabil de sănătatea sa. Niciun medic nu poate să înţeleagă mai bine decât pacientul, „din interior”, nuanţele durerii de cap sau repercusiunile pe care diverse alte simptome fizice le au asupra stării lui psihice. Iată de ce pacientul poate încerca, fără niciun risc, medicamentele homeopatice în micile suferinţe ale vieţii cotidiene. Totuşi, medicul trebuie să decidă care este modalitatea cea mai adecvată de a trata boala declarată, boala cronică sau repetitivă, simptomul în raporturile sale cu ştiinţa medicală. Pentru că el este acela care stăpâneşte de fapt cunoaşterea medicamentelor de uz homeopatic, a modului lor de acţiune şi reacţie şi a regulilor de prescripţie a acestora. Conjugarea ambelor competenţe nu se poate realiza decât în cadrul unei consultaţii. Dorinţa mea este ca, dincolo de rezultatele pe care le poate aduce, cartea de faţă să-i ajute pe cititori să se pregătească mai bine pentru întâlnirea cu medicul lor şi să înceapă cu el un dialog bazat pe sinceritate şi încredere. Dr. Alain Horvilleur Dr. Alain Horvilleur, Secretar general al Organizaţiei Medicale Homeopatice Internaţionale, predă homeopatia în Franţa şi în lume de aproape 40 de ani. A publicat numeroase cărţi destinate informării marelui public şi a devenit, de-a lungul anilor, autor de referinţă în multe ţări. Cuprins: Prefaţă Mod de intrebuinţare Dicţionar homeopatic de familie Profiluri homeopatice ale familiei Test Soluţia testului Homeotipuri Tabel cu bolile secolului Tabelul textelor prezentate in chenar Tabelul medicamentelor homeopatice Index general Trusă farmaceutică De la A la Z celelalte tulburări

Editura

Autor

Numar pagina

576

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.