Și mie, și ție ni se mai bâlbâie inima din când în când. Mai ales atunci când iu-b-b-b-im, când gravitația mea este racordată la rețeaua ta de stări de spirit. Sau când chicotește în mine gândul la tine. Dar cum noi doi suntem singurii vorbitori de limba noastră, ceva-ceva tot trebuie făcut ca să ne înțelegem, nu-i așa? Câteva idei: se ia mașinăria de identificat forme în nori și se unge până la ultima roată zimțată. Apoi se deschide manualul de întrebuințare a iubitei și se înghemotocește la piept eeexact cum scrie acolo. Când a făcut un mic clic, semn de potriveală, se poate trece mai departe: adică la polen turnat în urechi sub formă de șoapte. Din când în când, se scoate la iveală copilul din mine sau din tine și se gâdilă până ne spune din nou adevărul. Pe silabe jucăușe, cu rime legănate și cârlionțate. Iar dacă b-b-b-âlbâiala persistă, în loc de logopedie, se tratează cu irizări de poezie. Administrate oricum, oricând, oriunde numai la ore fixe, nu.VLADIMIR DRĂGHIA s-a născut în 1986 la Galați și a fost cândva înotător de performanță, multiplu campion național și medaliat cu aur în 2000 în Turcia, la Istanbul. Din lotul olimpic de natație a făcut parte șapte ani, însă printre cuvinte încă mai înoată, fiindcă poet a fost dintotdeauna. A mai lansat la apă volumul Dragoste n-are plural, în 2014 o cărticică de 21 de grame, exact cât sufletul.Odată cu rolul primit în serialul Vocea inimii, a plonjat și în cariera de actor, în producții precum Detectiv-X, Narcisa Sălbatică și Mondenii. A avut apariții în emisiunile Serviți, vă rog!, Cireașa de pe tort, Totul e permis, Splash! Vedete la apă concurs pe care l-a și câștigat, Șerifi de România și pe acesta l-a câștigat, Dansează printre stele aici a ieșit primul din competiție. Cum era să știe să și danseze?, Ferma vedetelor și Sunt celebru, scoate-mă de aici! De-a lungul timpului și-a dorit să le facă bine celor din jur, așa că s-a implicat în mai multe campanii umanitare și sociale alături de organizațiile Ronald McDonald, Mai Mult Verde, Hope and Homes for Children, Maia Centru medical pentru copii și Fundația Progres prin Educație. Cam tot într-acolo s-a îndreptat și premiul de la Exatlon România din 2018, așa că micuții îngrijiți de MagiCAMP au avut un motiv în plus să se bucure că vedeta lor preferată a câștigat concursul din Republica Dominicană.Mottoul lui este: Zâmbetul tău este contribuția mea la binele omenirii.
Editura | |
---|---|
Autor |
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.
Reviews
There are no reviews yet.