CRONICILE NESABUINTEI.ADEVARURI ISTORICE IN TRILOGIA CHARLES BAKER. IGOR BERGLER

79,99 lei

Această carte intermediară din seria Charles Baker apare la insistențele în continuă creștere ale fanilor a ceea ce este până în acest moment o trilogie: Biblia pierdută, Testamentul lui Abraham și Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări.

Cred că cititorii care iubesc cărțile mele se împart în trei categorii: cei cărora le place doar partea de thriller, cei care sunt fascinați de istoria reală din ele și cei care apreciază întregul pachet. Cronicile nesăbuinței se adresează cititorilor interesați de fapte și mai puțin de partea de ficțiune și prezintă fragmente din dialogurile pe care le poartă diverse personaje despre temele cele mai interesante din cele trei cărți ale seriei, grupate tematic și în ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor, nu în ordinea în care apar în romane.

Dacă veți găsi totuși în carte lucruri care țin mai degrabă de ficțiune este pentru că nu s-a putut altfel. Vă asigur că am încercat să le reduc la minimum. Poate că, în felul acesta, și cei cărora le-a fost teamă de cărțile mele și care au aflat lucruri bune despre istoria din ele, dar care nu sunt atât de interesați de ficțiune, vor fi tentați să citească până la urmă și romanele integral. — IGOR BERGLER

Editura

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.