BOLILE NU APAR CHIAR DIN SENIN

49,00 lei

Există vreo legătură între traumatismele din copilărie și bolile care se declanșează în corpul nostru la vârsta adultă? „Moștenirea” pe care le-o transmitem copiilor noștri va fi în măsură să le afecteze creierul sau chiar patrimoniul genetic? Totul este oare scris dinainte sau fiecare are resurse, unele chiar nebănuite, care îi permite de multe ori să treacă prin aceste momente dificile mai puțin afectat decât era de așteptat? Odată scăpați din infern, putem oare spera că ne vom reface? Cartea de față va încerca să răspundă la toate aceste întrebări. Este o invitație la o călătorie științifică, pe care autorul o propune cu gândul de a face mai clară psihologia umană. Alternând rezultatele pe care ni le oferă cercetarea în domeniu cu reflecțiile personale și ilustrările clinice, această lucrare ne dă posibilitatea să ne întrebăm cum ne-au influențat sănătatea viața pe care am avut-o, educația pe care am primit-o și propriii noștri părinți.

Editura

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.